Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Paşapoartele biometrice: 850 de lei…

Paşapoartele biometrice: 850 de lei în 30 de zile

Costul pentru perfectarea şi eliberarea paşaportului cu date biometrice al cetăţeanului RM este de 850 lei pentru 30 zile. Ministerul Tehnologiilor Informaţionale anunţă, pentru comparaţie, taxele percepute în alte ţări ale lumii. În Austria, costul pentru perfectarea paşaportului biometric este de 69.90 euro, în Belgia – 71 euro, în Finlanda – 80,52 euro, Republica Franceză – 88 euro.

În Germania – 59 euro, Grecia – 76,40 euro, Ungaria – 40 euro, Irlanda – 80 euro, Italia – 45 euro, Portugalia – 60 euro, Romania, 57,19 euro, Suedia – 40,32 euro, Albania – 50 euro, Elveţia – 95,48 euro, Federaţia Rusă – 60,48 euro.

De remarcat că termenul de valabilitate la paşapoartele nonbiometrice de tip PA, eliberate pe un termen de 10 ani începe a expira în anul 2016, astfel deţinătorii acestor paşapoarte vor avea necesitatea să perfecteze paşapoarte noi începînd cu anul 2016. Potrivit datelor statistice în anul 2016 expiră termenul de valabilitate la 370 326 paşapoarte, în anul 2017 la 472 418 paşapoarte, în 2018 la 362 895 paşapoarte, în 2019 la 321 986 paşapoarte şi în anul 2020 la 493 244 paşapoarte.